Некоторым детям нужно помочь прийти в мир!

RO
RO

Sunteți după transfer? Discutăm despre cele 2 săptămâni de așteptare!

Специализированные статьи

V-ați confruntat până acum multe obstacole, ați trecut prin proceduri complicate și ați ajuns la acest stadiu cu adevărat fantastic. Meritați acum să vă relaxați și să oferiți timp pentru persoana proprie, să vă răsfățați chiar (de ce nu?) Este paradoxal, dar pentru mulți este momentul cel mai stresant din cursul FIV (fertilizare in vitro)!

În următoarele două săptămâni, veți avea zile bune și rele, marcate de anxietate, speranță și dorința disperată de a ști dacă sunteți gravidă sau nu.   Multe căderi și urcușuri emoționale!

Dar deja ați făcut un mare pas înainte - încercați să fiți optimistă, chiar dacă nu e primul ciclu FIV.

IMEDIAT după transfer

Puteți lua 15-20 minute de repaus după transfer; această odihnă este destinată să vă relaxeze, dar nu se bazează pe dovezi științifice privind o rată de implantare mai bună; acest lucru e valabil și pentru zilele următoare. Dar nici acest repaus imediat după transfer nu este obligatoriu, iar un studiu realizat in 2013 (Gaikwad,Garrido și colab.) concluzionează că chiar și un repaus la pat de numai 10 minute după transfer este nedorit și poate scade rata de succes. Un embrion care e capabil să se implanteze va face acest lucru indiferent de activitatea fizică a femeii! Depinde numai de femeie să aleagă ce va face ulterior (sport lejer, agrement, muncă, odihnă) ca să se simtă cel mai bine moral. Dar nu repaos strict la pat, care poate scade șansele la o implantare cu succes!

Am dezbatut acest subiect pe larg în unul din articolele anterioare (http://fertilizareinvitro.com/blog13/este-nevoie-de-repaus-la-pat-dupa-transferul-de-embrioni).

În ziua transferului puteți avea eliminari vaginale lichide sau eliminari de culoare maro - este absolut normal, e legat de utilizarea serului special pentru clătirea vaginului și trecerea cateterului pentru transfer prin colul uterin. Iar embrionul este in uter, „ la etajul de mai sus”, bine găzduit în pliurile microscopice ale uterului și în siguranță.

Utilizați utrogestan (sau alt preparat) vaginal -  acesta este tratamentul cu progesteron. Acest tratament trebuie continuat până în ziua testului de sarcină și, dacă sunteți însărcinată, până la 12 săptămâni. Utrogestanul eliberează ingredientul activ în cateva minute după introducerea ovulului în vagin, iar capsula va fi evacuată mai târziu, ceea ce explică de ce pot să apară eliminări albe. Unele femei cred că e mai sigur să ia Utrogestan pe cale orală, și nu vaginală. E o greșeală mare – foarte puțin va fi absorbit prin tractul digestiv, mai puțin de 10%! Se absoarbe repede și complet prin vagin, astfel atingând concentrație bună anume în uter, acolo unde e necesar pentru a ajuta sarcina. Fiți atente și aveți grijă să urmați strict indicatțiile medicului!

Ziua 1-4 după transfer

După ce ați avut regulat vizite la clinică și monitorizări cu ultrasunete, acum începeț să vă simțiți inactivă și izolată. Nu uitați că puteți telefona medicul sau asistentele de la clinica FIV dacă vă faceți griji și astfel să vă recăpătați încrederea că faceți totul corect. 

Multe femei se vor simți mai confortabil dacă vor continua activitățile obițnuite și se vor dedica profesiei lor. Aceasta le va face să se simtă mai încrezatoare, dar ți vor avea mai puțin timp pentru îngrijorare și gânduri anxioase.

Alte femei pot avea o altă atitudine – e la fel de bine! Nu vă simțiți vinovată dacă alegeți să luați o zi liberă ca să vă odihniți sau să vă dedicați altor activități plăcute (să vizionați filme, să citiți cărți, etc.). Odihna și somnul bun vă ajută să vă recuperați! 

Corpul Dvs. se pregătește pentru implantarea embrionului, însoțit de o susținere hormonală. Ovarele continuă să producă progesteron, celulele blastocistului încep să elibereze beta-HCG, endometrul se îngorjează, iar locul de implantare e bine aprovizionat cu sânge printr-o rețea capilară.

Ce se întâmplă în uterul dumneavoastră? Embrionii sunt în siguranță și se pregătesc pentru cuibărirea în endometru, care este îngroșat și pregătit.

În timpul celor două săptămâni de așteptare, evitați:

- cofeina, tutunul, alcoolul, drogurile;

- ridicarea greutăților;

- exercițiile fizice obositoare, inclusiv lucrările de menaj, activitățile precum călăritul sau cele de la sala de gimnastică;

- plaja, sauna, jacuzzi, căzile cu hidromasaj;

- înnotul;

- sexul (fără a avea permisiunea medicului).

Continuați să trăiți ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, cu  limitarea activităților fizice obositoare - nu pentru că ar avea impact negativ, ci mai degrabă pentru că femeile tind să simtă o vina atunci când nu rămân însărcinate - dacă sunt foarte active, unele femei vor crede că nu au rămas însărcinate din acest motiv, ceea ce nu e adevarat. Se recomandă evitarea contactului sexual după transfer, dar puteți discuta cu medicul despre acest subiect.

Zilele 5-12 după transfer

Cel mai bun sfat care poate fi dat în această perioadă este să încercați să vă păstrați calmul și să duceți o viață normală. Aveți grijă să administrați medicamentele strict conform indicațiilor medicului, nu modificați nimic fără a-i obține permisiunea.

Dacă embrionii transferați sunt capabili pentru a se implanta - acest lucru deja s-a întâmplat și acum sarcina continuă dezvoltarea sa. Dar vom afla dacă implantarea s-a produs abia în ziua testului de sarcină – care înseamnă numai analiza de sânge pentru b-HCG total! Așteptați cu răbdare această zi, încercați să evitați stresul nefondat și inutil. În timpul acestor două săptămâni, anxietatea vă copleșește, dar, din păcate, nu există alte opțiuni decât așteptarea.

Despre „semne“ și „simptome“

Majoritatea Dvs. au cunoscut deja pe cineva care a simțit că este însărcinată înainte de un test de sarcină negativ sau pe altcineva care nu avea simptome chiar dacă era însărcinată cu gemeni…

Din păcate, nu există simptome sau semne care pot anticipa sau prezice rezultatul ciclului FIV. Mai ales, pentru că cele mai multe dintre simptomele obișnuite (somnolență, greață ...) și semne (retenție de apă, balonare intestinală ...) de la începutul sarcinii sunt produse de hormoni și că aceste niveluri de hormoni sunt foarte mari după tratamentele de fertilitate; suficient de mari pentru a imita ceea ce se întâmplă în timpul unei sarcini, chiar dacă ea nu va surveni.

Din fericire, același lucru este valabil și pentru semnele "presupuse" rele (crampe, sângerări sau pur și simplu "fără simptome"). După  FIV este obișnuit să aveți ovarele mari din cauza stimulării ovariene și acestea pot chiar să se schimbe în dimensiuni dacă rămâneți însărcinată. Creșterea dimensiunii ovarelor poate determina femeia să se simtă ca și inainte de menstruație, ea poate avea crampe, dar acest lucru nu este un semn rău. Este aproape la fel cu sângerările pe care unele femei le au înainte de testul de sarcină. Aceste sângerări sunt cunoscute ca "sângerari de implantare" și  pot apărea după tratamentul de fertilitate, dar nu sunt un semn rău.

Simptomele după transferul embrionar sunt foarte tulburatoare pentru paciente. Suntem obișnuiți să primim apeluri de la paciente care încearcă să detecteze simptome care indică dacă rezultatul este pozitiv sau negativ. Dar adevărul este că toate acestea nu au nicio importanță și nu au nici conotație bună, nici rea. Sunt inutile și vă sfătuim să nu le acordați importanța pe care nu o merită deloc. Pur și simplu ignorați-le dacă le aveți și nu vă îngrijorați dacă nu le aveți!

Testul de sarcină

În timpul ciclului stimulat de FIV , beta- HCG (hormonul detectat de testul de sarcină) este utilizat pentru a declanșa ovulația (maturarea ovocitelor) și poate fi prezent în sânge până la 10 zile după administrarea sa, ceea ce poate determina un rezultat fals pozitiv dacă testul este efectuat prea devreme. Un test pozitiv poate fi, de asemenea, obtinut mai înainte, în funcție de numărul de embrioni implantați – dacă s-au implantat mai mulți embrioni, nivelurile de b-HCG sunt de obicei mai mari și pot fi detectate mai devreme. Dar nu e obligator să fie așa, excepțiile sunt dese! Cu toate acestea, este recomandabil să fiți răbdători și să așteptați 14 zile după prelevarea ovocitelor (sau după transferarea embrionilor congelați), deoarece înainte de acest termen rezultatul ar putea fi fals negativ. Trebuie să se aștepte oricum 2 săptămâni. Recomandarea valabilă este să faceți testul de sânge în ziua indicată - oricare alt scenariu poartă riscul unui test fals pozitiv sau fals negativ și vă provoacă stres adițional. 

Suntem siguri că puteti avea și alte frământări, și, ca de obicei, vă rugăm să nu ezitați să vă anuntați medicul și să-i cereți sfatul. Facem tot posibilul pentru a vă ajuta să vă confruntați cu aceste două săptămâni de așteptare, vă suntem alături și vă dorim să aveți succes.

Autor: Dr. Diana Al Faraj

Диана Аль Фараж

Врач акушер-гинеколог репродуктолог

Специализируется на акушерстве и гинекологии, а также гинекологической хирургии; профессиональная деятельность в области вспомогательной репродукции человека - ЭКО.
Подробнее
×