Unii copii trebuie ajutați să vină pe lume!

RU
RU

Sângerarea subcorionică (hematomul subcorionic) nu este asociată cu rezultate adverse ale sarcinii

Articole de specialitate

Sângerarea subcorionică se referă la o colecție de sânge care se poate dezvolta între membranele gestaționale (sau placentă) și uter în timpul sarcinii. Această hemorgie se poate manifesta prin sângerare vaginală în primul și al doilea trimestru de sarcină, dar de cele mai multe ori trece neobservată. Un studiu pe aproape 64.000 de femei însărcinate a descoperit că 17 la sută din ele au prezentat o hemoragie subcorionică. 

Colectarea sângelui între uter și membranele gestaționale poate duce la formarea cheagurilor de sânge numite hematoame subcorionice, care pot fi mici sau mari și pot duce la sângerare vaginală. Pe lângă sângerarea din vagin, alte simptome ale hemoragiei subcorionice pot include durerile pelvine și crampele. Multe femei nu vor prezenta simptome deloc și vor afla că au hematom subcorionic în timpul unui examen cu ultrasunete de rutină.

În cele mai multe cazuri, hemoragia subcorionică nu necesită tratament și nu este dăunătoare pentru sarcină. Majoritatea medicilor vor recomanda femeii să restricționeze anumite activități, cum ar fi actul sexual și să se odihnească mai mult. Sângerarea subcorionică nu provoacă de obicei probleme. Cu toate acestea, cercetările continuă. De exemplu, o revizuire din 2012 a găsit posibile legături între hemoragia subcorionică și un risc mai mare de naștere prematură și  pierdere a sarcinii. Dar, un studiu din 2013 a constatat că hemoragia subcorionică nu a crescut riscul de pierdere a sarcinii.

Hematoamele subcorionice în primul trimestru nu au fost asociate cu rezultatele adverse ale sarcinii după 20 de săptămâni de gestație la sarcinile cu un singur embrion (monoembrionare)- e rezultatul unui nou studiu publicat în septembrie 2019 (studiul Mackenzie N. Naert și asociații, de la Școala de Medicină Icahn din Mount Sinai, New York). Cercetătorii au efectuat un studiu retrospectiv, a tuturor femeilor care s-au prezentat pentru îngrijire prenatală înainte de 14 săptămâni de sarcină, la o singură clinică de medicină materno-fetală, în perioada ianuarie 2015 - decembrie 2017. Dintre cele 2.172 de femei cu sarcini monoembrionare incluse în analiză, 389 (18%) au prezentat un hematom subcorionic.

Femeile cu hematoame subcorionice au avut mai des prima ecografie la un termen gestațional mai timpuriu și au avut mai frecvent sângerare vaginală la examenul cu ultrasunete ( 32% față de 8%). Nu s-au observat alte diferențe în ceea ce privește caracteristicile de bază, iar după analiza univariabilă, hematomul subcorionic nu a fost asociat cu niciunul dintre rezultatele adverse măsurabile, precum ar fi nașterea prematură, greutatea scăzută la naștere, preeclampsia, hipertensiunea gestațională, insuficiență placentară, moarte fetală intrauterină, naștere prin cezariană , transfuzie de sânge sau internare antepartum.

Într-o analiză de regresie care a inclus hematomul subcorionic, sângerarea vaginală și vârsta gestațională la examenul cu ultrasunete, anume sângerarea vaginală a avut o asociere independentă cu nașterea prematură la mai puțin de 37 de săptămâni de gestație și greutatea la naștere mai mică. Nu s-a găsit vreo asociere independentă pentru hematomul subcorionic cu orice  eveniment advers.

„Cele mai multe hematoame subcorionice prezente în primul trimestru sunt deja rezolvate spontan înainte de trimestrul al doilea”, au subliniat autorii. „Prin urmare, femeile diagnosticate cu un hematom subcorionic din primul trimestru ar trebui să se asigure că rata lor de complicații în sarcină la mai mult de 20 de săptămâni de gestație nu este afectată de prezența hematomului subcorionic. În plus, am demonstrat că hematomul subcorionic din primul trimestru nu este asociat cu pierderea sarcinii la mai puțin de 20 de săptămâni de gestație.”

SURSA: 

Naert MN și colab. Obstet Gynecol. 2019 septembrie 10. doi: 10.1097 / AOG.0000000000003487. 

https://www.mdedge.com/obgyn/article/208339/obstetrics/subchorionic-hematomas-not-associated-adverse-pregnancy-outcomes?channel=262

Autor: Al Faraj Diana