Unii copii trebuie ajutați să vină pe lume!

RU
RU

Care este rata de sarcină la femeile cu niveluri extrem de scăzute a AMH?

Articole de specialitate

AMH- hormonul anti-muller este un test frecvent utilizat în clinicile de reproducere asistată pentru aprecierea rezervei ovariene. Valorile AMH reflectă numărul de ovocite care au mai rămas în ovarele femeii. Nivelurile AMH vor scădea odată cu vârsta  femeii sau datorită operaţiilor chirurgicale. Nivelurile AMH prezic numărul de ovocite care vor fi obţinute în cadrul unei proceduri de FIV ( Fertilizare In Vitro) și rata sarcinii cu FIV - un număr mai mare este asociat cu un rezultat mai bun. Nivelul AMH> 1,5 ng / mL este considerat, în general, drept normal. Nivelurile mai scăzute de AMH sunt asociate cu un număr redus de ovocite obținute și o rată de sarcină mai mică. Mulți medici vor recomanda folosirea ovocitelor donate numai pe baza unui  nivel scăzut de AMH. Au oare ei dreptate? Deci, este logic să întrebați: "Care este rata de sarcină la femeile cu nivel extrem de scăzut de AMH?"

Această problemă a fost studiată de un grup de cercetători din Israel (Kedem și colab.) într-o publicație din 2013.

Ei au analizat rezultatele a 70 de paciente cu niveluri extrem de scăzute ale AMH (<0,2 ng / ml)  care au avut per total 249 de cicluri FIV și alte 111 paciente cu niveluri scăzute de AMH (0,21 - 1,0 ng / ml) care au avut 520 de cicluri FIV per total. Numărul de ovocite recoltate per ciclu, ovocite fertilizate și numărul de embrioni obținuți au fost semnificativ mai mici în grupul cu niveluri extrem de scăzute de AMH comparativ cu grupul cu niveluri scăzute de AMH. Rata de sarcină per ciclu a fost de 4,4% pentru ambele grupuri de paciente.

48 de cicluri FIV au fost la femei cu vârsta> 42 de ani cu niveluri de AMH <0,2 ng / ml și la acest grup nu s-a obținut nici o sarcină. Dar, la pacientele cu niveluri de AMH de 0,2-1,0 ng / ml, de aceeași vârstă, s-au observat 3 sarcini din 192 de cicluri (1,6%). 

Într-o analiză adaptată pentru caracteristicile de vârstă și ciclu, nu au fost evidente diferențe semnificative în ceea ce privește ratele de sarcină per ciclu între cele două grupuri. Ratele cumulative de sarcină au fost de 20% după cinci cicluri, pentru ambele grupuri de paciente.

Numărul de ovocite obținute a fost într-adevăr foarte scăzut- la grupul cu niveluri extrem de scăzute de AMH s-a obținut o medie de 3,2 ovocite per ciclu, comparativ cu 4,8 oocite extrase per ciclu la grupul cu niveluri scăzute de AMH.

Numai 8% din ciclurile cu niveluri extrem de reduse de AMH au avut 5 sau mai multe ovocite fertilizate per ciclu față de 25% de cicluri cu AMH scăzut. Rata de fertilizare a fost similară între grupuri (68% și, respectiv, 66%). 

În total, 115 cicluri (22%) nu au produs embrion pentru transfer în grupul cu AMH scăzut, comparativ cu 81 de cicluri (32%) la care nu s-a obținut embrion pentru transfer în grupul cu AMH extrem de scăzut. 

Cu toate acestea, nu au existat diferențe semnificative în rata sarcinii per ciclu și per pacient între ambele grupuri de femei. 

Concluzia autorilor este :” Pacientele cu AMH extrem de scăzut au rate de sarcină rezonabile și similare cu femeile cu AMH scăzut. Prin urmare, AMH nu trebuie utilizat ca criteriu independent pentru a refuza cuplurile să efectueze tratamente FIV”.

Aceasta este și concluzia altor grupuri de cercetători care au studiat aceeași problemă- femeile cu niveluri de AMH extrem de scăzute pot avea șanse rezonabile la o sarcină cu FIV, deși șansele lor vor fi mai mici decât la femeile cu rezervă ovariană normală.

Fii un pacient informat!

 Referințe

1. Kedem A, Haas J, Geva LL, Yerushalmi G, Gilboa Y, Kanety H, Hanochi M, Maman E, Hourvitz A. Ongoing pregnancy rates in women with low and extremely low AMH levels. A multivariate analysis of 769 cycles. PLoS One. 2013 Dec 16;8(12):e81629. doi: 10.1371/journal.pone.0081629. PubMed PMID: 24363812; PubMed Central PMCID: PMC3868467.

2."Outcome of Assisted Reproduction Treatment in Women with Extremely Low Antimullerian Hormone (AMH) Levels"  Munawar Hussain, David J. Cahill, Valentine Akande, Uma Gordon, Open Journal of Obstetrics and Gynecology, Vol.4 No.15, 2014.

Autor: Al Faraj Diana